Dacă știi de BizCamp, știi de BUZZ!Camp. Este evenimentul acela național care îi ajută pe tinerii studenți și absolvenți să-și dezvolte abilitățile personale și profesionale prin participarea la o serie de conferințe și workshop-uri, având ca scop și orientarea în ceea ce privește cariera. Este evenimentul la care ai posibilitatea să cunoști oameni noi, profesioniști în domeniile care te pasionează.

Este evenimentul în care ai posibilitatea să interacționezi cu ei, speakerii de renume și reprezentanți ai companiilor de top. Este momentul în care poți să îți întărești convingeri, să-ți descoperi noi calități, să-ți învingi temeri și să-ți satisfaci curiozități. Este momentul să te înscrii.

BizCamp pe care îl știați devine BUZZ!Camp, un nou format care se mândrește cu destinații noi în circuitul național de desfășurare a evenimentului. Anul acesta se află la a 9-a ediție și va fi prezent în Iași (11 aprilie), Timișoara (4 aprilie), București (15-19 aprilie), Cluj (23 aprilie), Brașov (25 aprilie) și Galați (16 mai).

Temele acestei ediții sunt:

 

  • Branding personal cine îți face cea mai bună campanie de marketing și PR?;
  • Inteligența emoționalăcum și în ce măsură ne afectează emoțiile?;
  • Învață să gândești pozitivoamenii fericiți trăiesc mai mult;
  • Riști, deci câștigi? Rețete și experiențe despre succes;
  • Vrei să afli cine ești? Acționează! Acțiunile te definesc.

 

Sună bine, nu? Încă nu te-ai înscris? Nu-i nimic. Încă o mai poți face, dar grăbește-te, locurile sunt limitate. Doar 300 de persoane vor fi selectate. Așa că scrie-ți sau revizuiește-ți repede CV-ul, completează formularul de pe site și ne vedem acolo. Voi spune prezent împreună cu echipa AsdmarkAsociația Studenților din Domeniul Marketingului, din care fac parte de curând. Eu am participat și anul trecut, sfidându-mi emotivitatea. Tu?

Ți-a plăcut articolul? Fii generos și împarte-l cu prietenii.

Despre autor

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Close