„Întrebați-vă ce vă face fericiți și ascultați-vă cu multă grijă.“

De-a lungul timpului, echipa Centrului de Informare, Orientare în Carieră și Plasament (CIPO) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ (UAIC) din Iași a organizat numeroase evenimente prin care a reușit să facă posibilă interacțiunea studenților și absolvenților cu profesioniști din cadrul firmelor sau instituțiilor ieșene. Pe lângă workshop-urile, training-urile și târgurile de carieră, unul dintre cele mai îndrăgite și apreciate evenimente îl reprezintă „Biblioteca Vie“.

Andra PETRARIU

Organizată de ani buni de zile, a susținut pe rafturile sale zeci de „cărți vii“ din domenii diverse, reunind sute de cititori și voluntari pasionați care au avut grijă ca aceasta să aibă loc pentru ca ceva în viața participanților să se schimbe. „De mai bine de 13 ediții am preluat această metodă pe care o utilizăm în folosul dezvoltării carierei. Cărțile sunt de fapt profesioniști de excepție în domeniul lor, care pot acționa ca modele pentru cititori. Aceștia sunt privilegiați, pentru că au șansa să stea de vorbă 20 sau 30 de minute cu câte una dintre aceste cărți minunate invitate de către noi la eveniment“, a precizat Irina Șubredu, psiholog și coordonator al CIPO.

 

„La începutul carierei, căutam cu disperare oameni de la care să învăț“

 

Întâlnirea este una informală, astfel că studenții se simt liberi să pună întrebări și îndeajuns de norocoși încât să își găsească inspirația în sfaturile pe care invitații le oferă. „Biblioteca Vie este o modalitate de a descoperi experiențele oamenilor și de a învăța din ele. Este un eveniment foarte intim și plăcut, care emană o căldură sufletească unică pentru că vii de plăcere la el, fără să te oblige cineva“, a spus Mădălina Jinga, cititor și voluntar CIPO, din octombrie anul trecut.

De aceeași părere este și studenta Ana Arcana, care face parte din echipa de organizare a Bibliotecii Vii: „Îmi place că pot lua legătura cu oameni de succes și să învăț foarte multe de la ei“. Totodată, Alina Gorovei, una dintre cele mai vechi voluntare ale centrului, susține că participând la eveniment a realizat că teama de a vorbi cu oamenii este distructivă: „Biblioteca Vie este unul dintre cele mai faine evenimente pe care am reușit să le organizez cu cea mai mare pasiune. Am cunoscut oameni faini, atât din domeniul meu, cât și din altele și am învățat să nu îmi fie frică să vorbesc cu oamenii“.

Astfel, „cărțile“ reușesc să empatizeze de fiecare dată cu cititorii și să răspundă curiozităților, povestind în doar câteva minute experiențele esențiale prin care au trecut pentru a avea o carieră de succes. „Studenții au fost foarte curioși, foarte bine ancorați în realitate și foarte dornici să știe de unde să înceapă pentru a-și construi cariera cu cap. Eu le-am oferit sugestii, exemple și modalități de a lua decizii, precum și greșeli din care am învățat. Cred că atunci când vor da de obstacole, o să li se aprindă un beculeț și vor aplica sfaturile noastre“, a explicat Diana Teodorescu (invitată în cadrul uneia dintre edițiile Bibliotecii Vii), psihoterapeut, cadru didactic universitar și trainer la Centrul de Servicii Psihologice Integrate Psychology Center.

O altă fostă invitată la eveniment crede că o astfel de întâlnire este necesară și benefică de ambele părți, având posibilitatea să se redescopere și poate să își dea seama că este timpul să se reinventeze. „Experiența este absolut inedită pentru mine, am fost uimită să descopăr bucurie și pasiune în ochii studenților și interes pentru carierele lor. Am citit în ochii câtorva dintre ei fascinație, ceea ce mă face să cred că vor aplica sfaturile pe care le-au primit. Cu mare bucurie am acceptat invitația pentru că mi-am adus aminte de începuturile carierei mele, atunci când căutam cu disperare oameni de la care să învăț“, a afirmat Bianca-Maria Năstase, profesor la Școala Varlaam Mitropolitul din Iași.

De asemenea, Catrinel Zaharia, Senior Business Consultant, în cadrul companiei Extind Management, consideră că „ideea proiectului este extaordinară, mi-a plăcut diversitatea studenților, cu vârste și facultăți diferite, interesați, dornici să afle experiențele unor oameni care au trecut deja printr-o anumită etapă a vieții“.

 

Învățăminte extrase din file de „cărți vii“

 

La ultima ediție a evenimentului Biblioteca Vie, desfășurată în luna martie, invitații i-au încurajat pe studenți să își urmeze visul, să creadă în el și să facă tot posibilul pentru a-l îndeplini. Aceștia le-au transmis că deși începuturile sunt greoaie, nu trebuie să se lase intimidați, sfătuindu-i să apeleze la programe de voluntariat pentru a se face vizibili în rândul angajatorilor. „E important să zâmbești, să asculți și să reușești să citești oamenii. Trebuie să știi clar ce îți dorești, să știi să te bucuri, să accepți rolul pe care l-ai ales și salariul care vine odată cu acesta. Dacă ai dragoste, le faci în timp pe toate“, a completat Bianca-Maria Năstase.

De asemenea, au menționat că secretul în a conștientiza ceea ce își doresc să facă cu adevărat este să lucreze în cât mai multe locuri. „La început am avut 3 sau 4 joburi, dacă stai acasă poți să fii oricât de bun. După terminarea facultății te apuci cu adevărat de învățat. Dorința și fascinația domeniului te fac să vrei să înveți, iar pentru ceea ce ne place ne sacrificăm timpul liber. După ce se instalează pasiunea, vin și roadele“, le-a spus Diana Teodorescu studenților.

Mai mult, aceștia au pus accent pe importanța recomandărilor și a implicării permanente în programe de dezvoltare profesională, dar și a echilibrului necesar dintre carieră și viața personală. „Păstrați-vă echilibrul și optimismul. Începeți să vă comportați ca și cum ați ști deja foarte bine să faceți acea meserie. Întrebați-vă ce vă face fericiți și ascultați-vă cu multă grijă. Stăpâniți voi banii, nu banii pe voi“, a încheiat Catrinel Zaharia.

Nu în ultimul rând, la ultima ediție a evenimentului, tinerii care fac primii pași în carieră au învățat că este esențial să respecte două reguli: noaptea este pentru somn, iar 10% din salariu/bursă se pun lunar în pușculiță.

Ți-a plăcut articolul? Fii generos și împarte-l cu prietenii.

Despre autor

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Close