Dragostea… E greu de definit, dar frumos de trăit. Dragostea e o poveste pe care cu toții o trăim. Unii pe ascuns, alții în văzul tuturor, unii mai intens, alții mai puțin, fiecare în felul său. Cu toții am visat măcar o dată la dragostea din cărți sau cea din filme. Nu-i așa? O dragoste perfectă, ieșită din tipare, cu întâmplări ca în cele mai romantice romane… Refuzăm să realizăm că, de fapt, avem și noi asta. Oftăm adesea și uităm de propria noastră poveste. Dar ea există. Și nu-i mai puțin interesantă sau palpitantă.

Propun să-ți demonstrez. Cum? Printr-un simplu exercițiu de imaginație. Ascultă o melodie lentă, de iubire. Apoi închide ochii. Amintește-ți cu bune, cu rele tot ceea ce ai trăit din prima zi și până acum. Zâmbești? Transformă-ți gândurile în povești, iar poveștile în realitate. Imaginează-ți! Cum ar fi să îți vezi povestea la televizor, filmată pe o muzică romantică? Și cum ar fi să o citești, creionată în cuvinte mărețe în paginile unei cărți? Acum oftezi? 🙂 Cum crezi că ar arăta și ce ar spune atunci personajele tale preferate din romanele celebre?

Eu recunosc. Iubesc. Iubesc atât de tare, încât deși mă pricep la cuvinte mă pierd. E greu să scrii ceea ce simți, chiar dacă știi exact ce crezi și ar trebui să simți. Mereu m-am întrebat ce aș scrie dacă aș scrie o scrisoare… Vei spune probabil că un SMS e mult mai simplu. Dar, să vă spun.

De ce iubesc? Iubesc pentru că am cu adevărat de ce. Iubesc pentru că am pe cine. Iubesc pentru că asta îmi aduce fericire. Iubesc pentru că așa totul devine altfel. Mai colorat. Și asta nu înseamnă întotdeauna roz. Mai e și gri. Dar e frumos. Și nu e ușor să înveți să știi să construiești și să păstrezi. Să știi să respecți, să mulțumești, să dăruiești și să primești. E mai ușor să pierzi. Pentru că nu cu un singur trandafir se face primăvară, nu? Așa cum spune William Shakespeare: „Cursul dragostei adevărate nu a fost niciodată neted“. Așa că răbdare. Răbdare să-l cunoști pe cel de lângă tine și să-l înțelegi. Iar după ce conștientizezi, mai urmează doar să îl accepți.

Eu am facut-o, așa că iubesc. Am experimentat lumea împreună, ne-am împlinit dorințe împreună, am cunoscut necunoscutul împreună, ne-am descoperit, ne-am certat, ne-am împăcat, am crescut, ne-am dezvoltat, ne-am descurcat, ne-am încurajat, ne-am educat. Am împărțit speranțe, gânduri, sentimente, zile și nopți albe împreună. Ne-am completat, ne-am descifrat, ne-am schimbat și ne-am maturizat. Așa că îi mulțumesc și îi spun din suflet: TE IUBESC. (El știe asta pentru că i-o spun și i-o arăt în fiecare zi.) Indiferent de moment, de vreme, de situație, oricât de tare ai putea să mă enervezi, tu știi că te iubesc. Și oricât de mult te cicălesc, o fac că te iubesc, că mă faci să vibrez, că mă întregești, chiar dacă uneori mă înjumătățești. Ești bucuria mea. Și tu știi asta. Pam-pam.

                                                                                                                                                                       Articol participant la:

 

Ți-a plăcut articolul? Fii generos și împarte-l cu prietenii.

Despre autor

4 Comments

  1. Deși te pricepi foarte bine la cuvinte, nu vrei să recunoști, iar modestia ți-o exprimi prin replica “mă pierd”…

  2. Foarteeeee frumoossss!!! M-ai pus pe ganduri..si da, am o poveste ,am un scenariu pentru un film ;))
    Felicitari pentru articol! :*

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Close