M-am săturat de clișee, dar le folosesc constant

Vorbim pe de rost?!… Cu toții ne lăudăm că știm să vorbim. Și știm! Dar știm noi și ce vorbim? Am realizat că nu.

Știam deja (cică din auzite…) că vorbitul precede uneori gânditul. Vorbim pe de rost?!… Mă refer la expresiile acelea care prin repetarea lor enervant de excesivă au devenit banale. Le rostim mecanic, din obișnuință, instinctiv chiar. Ne-am atașat de ele atât de mult încât au devenit sprijinul nostru în momente critice. Atunci când nu știm ce să spunem, salvarea noastră sunt clișeele. Nu ne obosim să găsim replici sofisticate, doar timpul e mult prea prețios ca să îl pierdem cu discuții inutile. Asta înseamnă că ar trebui să le fim recunoscători?

Brusc, unele dintre ele au început să îmi agaseze urechile. Ni se pare normal să le auzim și, totodată, să le folosim, fără să fim atenți la sensul lor și la ce spun ele, de fapt. Cel mai iritant exemplu mi s-a părut acela când spui unui proaspăt părinte: „Să-ți trăiască!“. Nu pare a fi o urare spusă cu răutate, dar nu mi se pare deloc potrivită. E ca și cum i-ai spune: „Ai grijă să nu-ți moară!“ sau „Sper să nu-ți moară“. E traumatizant, dacă stați să vă gândiți. Când am auzit asta recent am conștientizat că vorbim ca să nu tacem. Învățăm expresii și apoi ne exersăm memoria folosindu-le fără să știm ce spunem, fără să le dăm importanță. Tot părinților li se mai spune des: „Să te bucuri de el/ea“.  Normal că te bucuri. Dar de el/ea sau de apariția propriu-zisă în viața lor?

Din lista mea de frământări îl mai putem extrage pe „pardon“. Cum ar trebui sa răspunzi unei persoane când îți spune „pardon“. Sigur că „te pardon“ nu, dar cum?

Mai este și copilărescul „Să crești mare!“. Află că s-a întâmplat deja.

„Poftă mare/bună“. Cum poate fi pofta bună, mă întreb? „Pofta“, conform DEX, reprezintă „o dorință puternică de a bea sau mânca un anumit lucru“. Deci e deja puternică, de ce ar mai trebui să fie și mare? Sau bună?

Nu-i așa că au cam îmbătrânit și clișeele astea? Dacă tot lumea noastră este într-o neoprită evoluție, nu ar trebui ca și ele să fie în pas cu moda? Cum au reușit ele să reziste atâția zeci de ani? Ar putea ele să dispară? Ce s-ar întâmpla atunci? Ar fi haos? Nu ne-am mai înţelege unii cu alții?

Eu și câteva prietene ne-am gândit să realizăm o Campanie Anti-Clișee, dar oare cine ar fi atent la așa ceva? Probabil, să scapi de clișee ar deveni până la urmă un clișeu.