Pentru cei „tensionați“

De curând am primit banii pentru prima mea bursă (nu-i mai am, oare chiar i-am primit?). O mare, mare bucurie. S-ar fi putut lua mai multe, dar… memoria asta a mea o ia razna când vine vorba de învățat. Încrucișează brațele frumos la piept și stă îmbufnată mai tot timpul în sesiune. De fapt, îmi face în ciudă și-mi spune mereu că ea nu învață la comandă. Și mai ales de ce ar face eforturi să rețină atâtea date și idei pentru note, când ea deja le știe așa de bine pentru ea. De ce le-ar spune și examenului? Să învețe și el dacă o vrea. M-am conformat.

Când vine vorba de seminarii și laboratoare însă, mai exact părțile practice, atunci se înviorează. Asta nu mă ajută foarte mult, notele de la examene conducând de obicei către burse. Oricum, prefer să învăț când are chef și memoria mea. De ce să învăț când n-are și să am bursă și-atât?

Dar să revenim. Spuneam că de curând am primit banii. Da, și nu așa de simplu pe cât credeți. Numai după vreo două ore de stat la o coadă interminabilă, de ascultat certuri și înjurături, după ghionturi, îmbulzeli, întârzieri, bineînțeles, ale casieriței, i-am primit! Bucuria aceea imensă a momentului s-a diminuat cu fiecare pas mărunt pe care reușeam cu greu să îl fac. Și drept e că eram cu toții puțin cam „tensionați“. Așa că ne-am așezat o clipă „sub tensiune“. Doar nu era nici un pericol…