Pentru că sunt în vacanță, zilelea astea am experimentat, ghiciți, statul degeaba. Doar pentru asta e vacanța, nu? Ei, nu chiar. Atâtea planuri, atâtea lucruri de făcut… S-au dus toate pe apa ploii și pe valurile plictiselii… De atât am avut nevoie pentru demararea experimentului. Nimic complicat, fără implicarea altor persoane, deloc costisitor şi fără să necesite aparaturi sofisticate (doar un laptop, un TV şi o telecomandă). Rezultatele au fost sau nu surprinzătoare, iar traumele rezultate în urma aplicării lui, medii.

Astfel, în urma experimentului efectuat am constatat următoarele:

  • statul degeaba se adresează tuturor, nu favorizează și nu discriminează pe cineva;
  • statul degeaba e enervant de obositor și foarte greu de stăpânit;
  • nu ține cont de oră, zi, loc sau anotimp;
  • deteriorează mult prea simțitor inspirația şi starea de spirit;
  • provoacă pierderi de realitate şi instabilitate raţională şi emoţională;
  • chiar dacă este molipsitor, se tratează individual, de la sine, fără să necesite internare sau ritualuri speciale.

Mai în glumă, mai în serios, e incredibil cât poate sta un om degeaba, stresat că are atât de multe de făcut. Se cufundă în diferite activităţi, face atâtea şi de fapt nu face nimic. E straniu. Există un spirit al statului degeaba sau ceva.

Eu cam aşa fac lucrurile. Voi?

Ți-a plăcut articolul? Fii generos și împarte-l cu prietenii.

Despre autor

6 Comments

  1. oh, da, cu asta m-am luptat si eu, dar si cu vremea asta mohorata, care iti creeaza doar stari de somnolenta si dureri de oase…si cum vremea nu putem sa o schimbam stam si asteptam sa treaca 😀

  2. :)) super, ceva la care nu am meditat, dar mi-a fost prieten de atatea ori. 😛 😀

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Close