Urări de „bine“ la Mitropolie

Forfotă, plimbări, slujbă, flori, fețe smerite și tămăduite… Și nu, nu sunt tag-uri, ci doar câteva repere esențiale pentru ceea ce urmează. Când treci pe lângă un lăcaș de cult te aștepți să vezi cruci mari schițate cu mâinile pe corp, fețe senine, ochi îndreptați spre cer și o liniște cerească de mormânt. Ai de cele mai multe ori tendința să taci.

Dar dintr-odată se făcu’ lumină… sau gălăgie: „Duceți-vă dracului. Da-i și mie un ban?“, urmat de multe, multe bip-uri care de care mai ascuțite și scrâșnite printre dinții nu toți lipsă. Era o ea, o femeie nu chiar în floarea vârstei, serioasă de altfel la prima vedere, cu flori tocmai sfințite în mână, care ieșea aproape smerită pe poarta Mitropoliei. După atâtea ore de linişte şi pace, rugăciuni şi mătănii bine şlefuite o fi explodat femeia… Sau cum, nu?