Lux de artă

Luxul… Un cuvânt devenit cu indignare aproape un clișeu. Folosit cu ușurință în orice frază, oricine visează la el. Toți și-l doresc, unii îl primesc, alții îl moștenesc, dar nu toți îl stăpânesc. Pentru că până și luxul e un lux. Devoratori de el există. Dar câți știu că arta crează luxul? Și câți știu că luxul e o artă?

Nu oricine își permite arta, de aceea a devenit un lux. Dar, oricât de scumpă ar fi, oricine ar putea cumpăra arta și nu oricine ar ști cum să țină în frâu luxul de artă. Luxul e o stare de spirit care îngreunează umerii celui care îl deține. E o stare de a fi care se poate transforma ușor în a nu fi. E o artă de a trăi. O artă de a supraviețui. O artă care negestionată cum trebuie devine kitsch.

Deci, da, ne place luxul, dar știm noi ce e luxul? Citeam într-un editorial descoperit în publicația „Elegantine“ cum că luxul ar fi un concept inexistent fără oameni. Și chiar așa și este. Pentru că luxul poate fi privit diferit de fiecare ochi, dincolo de definițiile devenite acum clișeu și de aparențele care îl împachetează în fast costisitor. „Tot oamenii sunt cei care dau definiția luxului și nu dicționarele […]. Luxul este un modus vivendi, un alt fel de a privi lumea. Și se bazează în primul rând pe o anumită maturitate spirituală ce demonstrează că nu oricine este pregătit pentru el.“ Tu ești?

                                                                                                                                                                           Articol participant la: